Căutări prin lectură, ediția pentru copii.

Partea I – cărți din categoria Abecedarului Emoțional

Am preluat timp de 4 ani peste 70 de solicitări pe oră la serviciul de relații pentru clienți al unui furnizor de servicii de volum. Am susținut prezentări despre strategie sau produsele și serviciile pe care le-am lansat la evenimente interne și externe, prezentări care se finalizau cu sesiuni de Q&A și unde mai mereu cel puțin o persoană avea ceva de demonstrat. Am coordonat o echipă numeroasă în fața căreia am răspuns cât am putut de bine la întrebări pe diverse subiecte mergând de la numărul de suluri de hârtie igienică alocate pe lună lună până la obiectivele strategice ale companiei în următorii 5 ani. Pe scurt, deși n-am fost pregătită special în școală sau acasă, cumva experiența m-a îndrumat cum să fac „să am cuvintele la mine”.

Nimic nu se compară însă cu ritmul alert al gândurilor și întrebărilor care defilează prin casă când interacționezi cu un copil în plin proces de dezvoltare. Simt eu că numărul panseluțelor pe zi este comparabil cu numărul avioanelor care aterizează și decolează de la Heathrow, imagine care îmi reamintește de finalul filmului meu preferat Love actually.

A fost un moment în călătoria noastră împreună când am conștientizat că ne putem ajuta conversația de lectură. Scopul cărților pentru noi nu a fost să ofere răspunsuri exacte și riguros fundamentate științific. Scopul lor a fost să ajute în inițierea spațiului în care să abordăm un subiect, fie că acesta a apărut natural fie că el s-a conturat din diverse motive. Cartea contribuie ca inițiator extern dar și susținător al conversației, conversație reluată în diverse momente și cu diferite intensități de-a lungul timpului.

Iată prima parte de listă, cărți pe baza cărora am început Abecedarul Emoțional pe fondul existenței ocazionale a unor situații tensionate atât acasă cât și în colectivitate. Sunt cărți pe care am putut construi împreună, începând cu vârsta de 3 ani, cărți pe care le alegem ocazional din biblioteca și acum. Aș sublinia aici că tipul ăsta de cărți care declanșează curiozitatea copiilor au de multe ori efecte terapeutice și pentru noi ăștia mai mari care le citim cu voce tare, de zeci de ori, seara la culcare.

Viață și moarte.

Am pierdut-o pe mama când Petru era prea mic să conștientizeze ce înseamnă că a plecat bunica Ana. Întrebările lui despre viață și moarte au început în jurul vârstei de 2 ani jumătate, când am întâlnit împreună un porumbel mort pe marginea trotuarului. Recunosc că m-a prins nepregătită de multe ori când din senin mă întreba Dar eu de unde am venit? Unde eram înainte să fiu bebeluș? sau solicitarea fermă să fac un film cu noi doi la care el să se uite în cazul în care plec și eu. Altădată mi-a zis că el crede că eu dincolo voi fi o tufă frumoasă de liliac, știind că e una din florile mele preferate și veșnicul meu răspuns că după moarte ne întoarcem în natură. Întrebările astea, cel puțin la noi, nu dispar se nunațează și revin în diverse contexte. Aici filosofia de viață a fiecăruia dă conținut discuției. Mie mi s-au părut în linie cu viziunea mea personală Micul constructor și Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Morris Lessmore. O carte pe care am găsit-o mai greu, recomandată de Asociația Există viață după doliu și pe care am dorit să o folosesc în conversația cu sora mea adolescentă este „Pretutindeni, peste tot în jur„, carte care spune povestea unei fetițe care își pierde mama și care observă pe rând cum gestionează ceilalți membri ai familiei pierderea ei.

Marile întrebări.

Am descoperit colecția Micii filozofi și am citit-o și răscitit-o în repetate rânduri. Preferata lui Petru este „Spune-mi, tati, de ce mă iubești” însă ne bucură de fiecare dată conversațiile lui Fil și Zof, discuții creatoare de obișnuința de a pune întrebări și de a analiza o situație din mai multe perspective.

Am cumpărat „Sămânța de morcov” în grabă, în drum spre vacanță din aeroport. Mesajul ei este extrem de simplu: nu lăsa pe nimeni să-ți spună că nu o să reușești când crezi în ceva. Habar nu am avut că va fi punctul de plecare al unor discuții despre independență încă de la 4 ani jumate. Sincer nu a fost un subiect chiar confortabil însă atitudinea lui Petru față de ea m-a făcut să înțeleg că avea nevoie de mai multă încredere și independență de cât îi ofeream.

Iepurele de catifea este o poveste despre călătoria spre devenire care este scrisă suficient de frumos cât să antreneze atenția unui copil și suficient de terapeutic cât să explice sensul vieții de părinte unui adult.

Conflicte, sentimente, furie, limite. Prima carte pe care am citit-o din Colecția de Dezvoltare emoțională a fost „Toată lumea se ceartă chiar și mama cu tata” cred că e oarecum evident de ce :). Este o colecție recomandată 5+ însă noi am citit-o prima dată pe la 3 ani. I-a plăcut atât de mult lui Petru încât de fiecare dată când aterizam la librărie alegea următoarea carte din colecție și în felul acesta în timp le-am cumpărat pe toate. Chiar dacă abordează o temă diferită mi s-a părut extrem de utilă și ultima carte apărută – „Ce fac dacă mă pierd”, carte care ordonează pașii de urmat pentru copil și părinte pentru un potențial moment în care aceștia s-ar putea rătăci unul de celălalt. Poate că pare devreme în timp, însă în contextul în care Petru merge la o grădiniță la care au loc săptămânal excursii în natură, acest tip de conversație este necesară.

O carte scurtă despre abordarea conflictelor apărute între prietenii apropiați este De ce vă certați, Matei?

Empatie sau cum ne raportăm la ceilalți.

Am descoperit accidental pe raftul librăriei cele doua cărți despre creioane Ziua când au plecat creioanele colorate și Ziua când creioanele colorate s-au întors acasă. Nu căutam activ o carte despre empatie dar mi se par amândouă minunate pentru un exercițiu aplicat. Îmi place și faptul că, atunci când obiecte de zi cu zi câștigă o „față” rezultatul secundar este o grijă mai mare față de ele. În plus cele două cărți ne-au dat, prin finalul lor, și două idei de mini proiecțele de făcut împreună (desenul în culori diferite & castelul pentru creioane).

Uneori entuziasmul și energia copiilor obosesc părinții lucru descris extrem de natural în povestea Oliviei Povestea mi s-a părut un prilej bun de a atrage atenția și asupra perspectivei părintelui asupra unei zile normale atunci când însoțește un copil în călătoria de dezvoltare o tentativă timidă de bate șaua…

O carte care ilustrează empatia dar introduce și conceptul de contribuție personală la schimbare cu pași mici este povestea cu Pietrele lui Aston, micul cățel simpatic care începe din senin să colecționeze obsesiv pietre.

O parte importantă din conversațiile noastre se desfășoară pe tema alergiilor. O carte care ne-a deschis calea unor conversații despre alergii și de altfel ne-a inspirat să concepem și povestea noastră despre Ada și Bogdan, prima poveste educativă în limba română despre alergiile alimentare, a fost cartea Nutley, the Nut-Free squirrel. Bonus am primit la finalul cărții și o rețetă delicioasă de banana bread.

Plânsul. De ce plângem? Trăim și noi în comunitatea în care plânsul este asociat des, uneori și în cercul nostru apropiat unui sentiment ce trebuie înnăbușit în fașă. Recent Petru s-a julit la un genunchi și pe o distanță de 200m de la locul faptei până la magazinul de unde am cumpărat apă mai mulți adulți pe lângă care am trecut i-au spus să nu mai plângă pentru că e urât, că e prea mare, că nu îi ies mațele pe acolo. Cartea asta explică sensul plânsului exact așa cum și-a propus, atât pe înțelesul celor mari cât si al celor mici. Un mare câștig cred eu a fost și faptul că Petru a ales să o citească exact cu cei pentru care plânsul era un subiect sensibil și care bănui că simțea că nu îi ofereau suficient spațiu să o facă.

Frica și curajul. S-a întâmplat rar să avem frici la ora de somn și cred că unul din motivele pentru care am reușit a fost Secretul Monstrului, carte care încurajează părintele să creeze în joacă spațiul copilului să își exprime temerile fie ele și iraționale pentru un adult.

Toate lucrurile se învață la timpul lor este o carte pe care am cules-o dintr-un raft, la coadă la supermarket. Este o poveste despre un ursuleț temător să rămână pentru prima dată la bunici și cum descoperă cât de multe are de învățat de la ei. Mai greu de pus în practică pentru noi, bunicii rămași fiind la distanțe mari dar a fost un argument bun pentru primul sleepover cu program lung de la grădi.

O carte despre curaj, în special curajul de a fi altfel importantă pentru noi s-a dovedit a fi „Cum să fii leu„, povestea lui Leondard leul căruia îi plac alte lucruri decât din grupul lui.

Zilele proaste. A zăbovit mult în rotație, lângă patul nostru seara este „Alexandru și ziua lui oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă”. Am analizat mult momentul în care profesoara nu a apreciat desenul lui Alexandru, deși abordarea era ingenioasă, având în vedere că nu respecta solicitările și încă medităm împreună la balanța dintre creativitate și reguli. Apoi ne-a atins, având în vedere alergia, și lipsa dezamăgitoare a desertului uitat de mamă din pachețelul lui Alexandru.

Voi ce ați adăuga aici? Partea următoare va fi despre cărțile pe care le-am folosit pentru întelegerea corpului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s